Locuitorii din Bacău și împrejurimi pot plăti călătoriile cu transportul în comun prin 24pay

Serviciul de achiziţie a titlurilor de călătorie prin 24pay este de acum disponibil şi în orașul Bacău; astfel, aplicaţia mobilă ajunge la o acoperire de 20 de localități din România, bucurându-se de cea mai mare extindere la nivel naţional pe acest segment. Noua facilitate oferită utilizatorilor transportului în comun din Bacău și din împrejurimi este posibilă datorită parteneriatului încheiat cu  Societatea de Transport Public Bacău.

Astfel, începând cu luna ianuarie, utilizatorii pot achiziționa rapid bilete și abonamente pentru transportul în comun prin 24pay, în trei pași simpli: după instalarea aplicației, accesează secțiunea „Transport public – Bacău”, aleg biletul sau abonamentul dorit și finalizează achiziția prin card sau SMS. Plățile procesate prin 24pay sunt securizate, iar achiziția titlurilor de călătorie nu implică niciun comision.

Aplicația 24pay oferă servicii de plată pentru transportul public în marile orașe ale țării, printre care se numără București, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Iași, Oradea sau Timişoara. De asemenea, utilizatorii aplicației pot achiziționa și bilete de tren și pot accesa numeroase alte servicii, precum plata facturilor, reîncărcarea electronică, plata parcării, a rovinietei, a poliței RCA şi multe altele.

„Ne bucurăm să începem anul cu anunţarea unui nou partener, Societatea de Transport Public Bacău.  Accelerăm deci în 2024 planurile de extindere a aplicației 24pay, făcând de acum disponibil serviciul de achiziţie a titlurilor de transport în 20 de localități din toată țara. Prin tot ceea ce facem vizăm simplificarea plăților prin digitalizare și ne dorim să venim în întâmpinarea utilizatorilor cu servicii de plată rapide și la îndemână, care să îi ajute să salveze timp prețios. Cu fiecare nou parteneriat lansat, suntem mai aproape de obiectivul de transformare a aplicației 24pay în acea soluție de plată completă și ușor de accesat pentru oricine”, a declarat Utku Ogrendil, CEO 24pay şi PayPoint Services.

„Suntem încântați să venim în întâmpinarea locuitorilor din Bacău cu o metodă modernă, rapidă şi sigură de plată a titlurilor de călătorie. Semnarea parteneriatului cu 24pay răspunde obiectivului companiei noastre de a oferi opţiuni de plată confortabile, accesibile, disponibile direct de pe telefonul mobil, în doar câţiva paşi simpli. Avem convingerea că această nouă colaborare va aduce rezultate foarte bune, iar atât locuitorii cât și vizitatorii oraşului Bacău vor aprecia beneficiile multiple puse la dispoziţie prin aplicaţia 24pay”, a declarat Adrian Botez, Director General S.C. Transport Public S.A. Bacău.

Despre 24pay

Aplicația 24pay este disponibilă pentru sistemele de operare Android și iOS, iar utilizatorii o pot descărca gratuit din Google Play App Store sau Huawei AppGallery. Pentru utilizarea aplicației, este necesară adăugarea inițială a unui card bancar Visa sau Mastercard.

Despre PayPoint

PayPoint România este principalul operator de plăți în numerar și încărcare electronică prin puncte de retail din România. În prezent, PayPoint asigură încasarea plăților pentru 85% din furnizorii de utilități și servicii telecom din țara noastră. Serviciile companiei sunt disponibile în aproximativ 20.000 de locații în care clienții pot efectua plăți, precum: facturile pentru utilități (electricitate, gaze, apă etc.), telefonie fixă și mobilă, rate, asigurări, roviniete, internet și cablu sau servicii de securitate.

Contact presă:

PayPoint: marketing@paypoint.ro