Utilizatorii transportului în comun din Iași vor putea achita titlurile de călătorie cu cardul bancar prin intermediul aplicației 24pay

Compania PTP Online, membră a grupului de firme Ecco Group Development, alături de Compania de Transport Public (CTP) Iași au lansat o nouă modalitate de plată a titlurilor de călătorie cu transportul public din Iași, prin intermediul aplicației 24pay, portofel electronic care pune la dispoziție serviciul de plată cu cardul bancar pentru transportul în comun fără costuri suplimentare pentru călători.

Aplicația 24pay este o soluție de plată prin telefonul mobil care permite operatorilor de transport în comun să ofere călătorilor o alternativă rapidă, eficientă și sigură de achiziționare a titlurilor de călătorie, utilizând cardul bancar. Alături de Iași, aplicația 24pay mai este disponibilă în Arad, Timișoara și Brașov.

Aplicația 24pay poate fi descărcată gratuit din Google Play sau App Store. Pentru utilizarea aplicației, este necesară adăugare inițială a unui card bancar Visa/Mastercard, plățile pentru achiziția biletului fiind derulate prin soluția de plată cu card oferită de Banca Transilvania.

Utilizatorii serviciului de transport public din Iași vor putea utiliza aplicația 24pay pentru achitarea transportului în comun începând de luni, 20 august 2018, când primele vehicule care vor permite acceptarea soluției de plată a biletelor vor ieși pe traseu, urmând ca lansarea pentru toate vehiculele din parcul CTP Iași să se realizeze din 1 septembrie 2018.

Astfel, călătorii din Iași vor putea achiziționa prin intermediul aplicației 24pay bilete pentru 1 zonă, cu valabilitate 120 de minute în municipiul Iași, în valoare de 2 lei (începând cu 1 septembrie 2018 prețul acestor bilete va deveni 2,5 lei, conform noului plan tarifar aprobat de Consiliul Local), 2 zone (municipiul Iași și localitățile limitrofe în care CTP Iași execută transport public de călători), în valoare de 3,5 lei, și abonament unic de 1 zi, de 10 lei cu valabilitate 24 ore.

Titlurile de călătorie vor putea fi achiziționate prin accesarea secțiunii ”Transport Public” din aplicația 24pay și scanarea codului QR afișat în stație sau în mijlocul de transport în comun. Dacă telefonul este echipat cu tehnologia NFC, acesta se va apropia de eticheta cu simbolul NFC. După scanare, utilizatorul va selecta titlul de călătorie dorit. După confirmarea tranzacției, titlul de călătorie achiziționat va fi disponibil în secțiunea Bilete pentru control. În cadrul operațiunii de control de bilete, călătorii au obligația de a prezenta telefonul cu aplicația 24pay în vederea efectuării controlului valabilității titlului de călătorie pe mijlocul de transport utilizat.

Totodată, din aplicația 24pay se poate achita și suprataxa de călătorie în valoare de 50 lei, prin scanarea codului QR afișat pe telefonul controlorului, iar contravaloarea suprataxei se va retrage de pe cardul adăugat în aplicație. Controlorul va primi în timp real un răspuns din server că plata a fost efectuată.

În perioada următoare, alte 3 orașe din România vor beneficia de plata transportului în comun prin intermediul aplicației 24pay , intenția 24pay fiind de a deveni aplicația de plată mobilă a transportului în comun preferată la nivel național.